Zilele trecute, am intrat într-un supermarket și printre lucrurile care erau oferite spre vânzare am zărit o mască. O mască de Moș Crăciun. Zâmbitoare, cu barbă și mustăți, cu obrajii roșii, o mască reușită de Moș. Sinistrul tabloului era dat de mulțimea de măști atârnate pentru a fi cumpărate. Toate la fel, toate cu zâmbetul pe buze. Măști în serie. Imaginea m-a marcat destul de mult.
Sub imperiul gândurilor trezite de mască, pe drumul spre casă m-am tot frământat cu imaginea aceasta în minte. Din ce mă gândeam, din ce părea mai sinistru: mască de Moș Crăciun. Și așa, de la masca de Moș Crăciun am trecut la conceptul de mască. Mi-au trecut rapid prin minte imagini și gânduri cu măști. Și, dintr-odată, m-am trezit filozofând pe marginea ideii de mască.
Tradiția măștilor e veche, multimilenară. Biblia descrie începuturile ei: „Oamenii au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut
șorțuri din ele” (Gen. 3:7). Aceasta a fost prima „reprezentație” cu măști. De-atunci tradiția s-a diversificat și îmbogățit. Curios, am început să mă documentez despre tradiția măștilor. Am rămas uluit. N-am spațiu ca să menționez bogăția acestei tradiții în istoria omenirii. Amintesc doar Carnavalul venețian, Festivalul Internațional din Pernik, Bulgaria, tradiția Gou-Pelou de pe Coasta de Fildeș, măștile de Halloween, tradiția tribală africană, teatrul grecesc, teatrul japonez, ritualurile funerare egiptene, sistemul aztec etc.
Dicționarele adaugă nuanțe noi: „articol vestimentar folosit pentru protecție, deghizare, amuzament” sau „obiect folosit cu scopuri practice sau ceremoniale”. Lucrările de specialitate detaliază complexitatea fenomenului consemnând: „rolul creatorului de măști”, „rolul actorului”, „rolul spectatorului”, „funcțiile sociale și religioase”, „uzul comemorativ și funerar”, „valențele terapeutice”, „funcția estetică”, „funcția festivă”, „rolul dramatic”, „rolul diplomatic”.
Rolul măștii este modificarea de identitate, fie prin ascunderea, fie prin revelarea unui caracter sau personaj. Observațiile făcute de antropologii care au studiat fenomenul purtării de măști în contextul ritual-ceremonial sunt interesante. Masca este obiectul care face legătura între forța sau puterea supranaturală pe care o reprezintă, purtătorul ei și public. Purtătorul măștii suferă o schimbare de personalitate. Identitatea lui este înlocuită de identitatea personajului pe care îl reprezintă masca. Conform specialiștilor, se pare că cel care poartă masca se atașează „caracterului” reprezentat. Purtătorul trece printr-un proces de schimbări psihice care îi permit să joace rolul personajului reprezentat de mască. Acest „transfer” de personalitate continuă să aibă efect și după ce purtătorul măștii își dă masca jos. Din această perspectivă, masca nu este doar un obiect de recuzită, ci se transformă într-un agent care operează la nivelul mental-spiritual. Schimbările determinate prin fenomenul de „contaminare psihologică” înseamnă, de fapt, modificări ale identității purtătorului de mască.
O extremă a acestui proces o reprezintă anularea sau dispariția vechii identități. În multe cazuri în care purtarea măștii este însoțită de „intrarea în transă”, personalitatea purtătorului măștii este afectată ireversibil. Purtătorul se identifică cu masca și își uită vechea identitate. Aceste observații demonstrează că în contextul ritual-ceremonial masca este un obiect care determină transformări spirituale semnificative.
Așa cum menționam în introducere, purtarea măștilor este o tradiție străveche, prezentă în toate culturile lumii. Episodul din Grădina Edenului, menționat în Sfânta Scriptură, reflectă același mecanism: producerea unei schimbări la nivelul spiritualității prin intermediul măștii. Frunzele de smochin sunt încercarea de a produce o modificare în spiritualitatea rezultată în urma păcătuirii. Dacă citim episodul biblic din această perspectivă, putem să observăm câteva elemente interesante.
Experiența păcatului a produs o modificare interioară la nivelul spiritualității. Biblia semnalează această situație când comentează: „Omul și nevasta lui erau amândoi goi și nu le era rușine” (Gen. 2:25). Din punct de vedere obiectiv, în exterior nu s-a schimbat nimic. Alterarea s-a produs la nivelul spiritualității. Sentimentul de rușine care apare nu este datorat unei schimbări a condițiilor exterioare, ci alterării spiritualității. Este interesant de observat că soluția încercată de oameni implică folosirea unei măști – frunzele de smochin. Masca este încercarea de a rezolva o stare spirituală incomodă. Soluția se pare că dă rezultate doar la nivelul relațiilor interumante. Capacitatea măștii de a transmite o identitate diferită a fost exploatată și diversificată de-a lungul istoriei omenirii. În Biblie sunt menționate astfel de cazuri: gabaoniții, Tamar, „lupi îmbrăcați în piei de oaie” etc.
Dacă ar fi să ne luăm după concluziile antropologilor, purtarea măștii, prin transferul de personalitate pe care, se pare, îl produce, ar fi o soluție pentru rezolvarea problemelor spirituale. Porți o mască pozitivă și, prin acest mecanism de transfer, te transformi și devii mai bun. Lucrurile nu stau chiar atât de simplu. Conform specialiștilor, fenomenul de transfer psihologic este determinat de interacțiunea mască-purtător-public. Fără un public, masca nu-și are rostul. Efectul de transformare spirituală depinde de impactul pe care îl are masca asupra publicului. Cu cât efectul produs de mască asupra publicului va fi mai mare, cu atât mai puternic va fi efectul de „atașament psihologic” al purtătorului de mască cu personajul reprezentat.
Fenomenul de transformare spirituală este unul dinamic-exterior. El are efect doar în relația purtător-mască-public și forța lui stă în gradul de eclipsare a vechii personalități. Cu cât masca ascunde mai mult identitatea purtătorului, cu atât mai mare va fi atașamentul acestuia față de mască și de noua identitate. În acest proces se naște iluzia transformării. Cel care poartă masca dorește sau crede că s-a identificat cu masca. Transformarea se produce la nivelul gândirii, psihicului și nu la nivelul spiritualității. În Grădina Edenului, purtarea frunzelor de smochin a rezolvat problema doar la nivelul interuman. Acoperindu-se, oamenilor nu le-a mai fost rușine. Din nefericire, soluția a fost doar o iluzie care funcționa doar în relația purtător de mască – mască – public. La nivel spiritual, masca n-a avut niciun efect. Drept urmare, omul s-a ascuns – cu mască cu tot -, deoarece în forul interior, în relația lui cu Dumnezeu, omul s-a simțit în continuare vinovat.
Mă întorc la imaginea sinistră a măștilor de Moș Crăciun, zâmbitoare, fericite, gata să fie purtate. Pricepeți grotescul imaginii? Măștile fericirii! În an de criză! Cu zâmbete, pentru că cei de sub ele nu mai știu să zâmbească. Nu cred că există imagine mai sinistră.
M-am trezit din filozofarea pe marginea ideii de mască, deoarece am ajuns acasă. Am coborât din microbuz și m-am îndreptat prin zăpadă spre casă. Niște studenți, care cu câteva zile înainte se ascunseseră de mine când m-au văzut în Mall, m-au salutat cu zâmbetul pe buze. Nu știu de ce, însă zâmbetul lor mi-a semănat mult cu zâmbetul măștilor de Moș Crăciun. Le-am zâmbit și eu, tot cu rânjet de Moș Crăciun, și am plecat mai departe.
Am intrat în casă abătut, conștient de faptul că tradiția purtării de măști e mai răspândită și mai aproape de noi decât credeam. Vremea măștilor nu e doar de Moș Crăciun, vremea măștilor se pare că e cam în fiecare zi. Aveam de mult o imagine pe care am găsit-o, ironic, pe Facebook (cartea fețelor). Am căutat-o și am pus-o la sfârșitul acestui articol. Se potrivește, cred, tuturor. Măști de schimbat în funcție de momentul zilei și de locul în care te găsești pentru că, așa cum vă spuneam, vremea măștilor e în fiecare zi, de dimineață până seara.
Sunt gata să închei și mă întreb: De ce purtăm măști? Ca să-i protejăm pe ceilalți sau ca să ne protejăm pe noi? Trăim oare iluzia transformării? Ar fi lumea noastră mai bună fără măști sau ar fi mai cumplit de trăit într-o lume a păcatului în care nimeni nu mai poartă mască? Stau în cumpănă. Mi-aș dori să fie ca la început când „oamenilor nu le era rușine”, însă îmi dau seama că nu se mai poate. Pentru că ne-am schimbat pe dinăuntru. Și măștile nu schimbă pe dinăuntru, ci doar pe dinafară.
Caut în Biblie răspunsul. Paradoxal, soluția nu e „fără mască”, așa cum mi-aș fi închipuit. E mult mai adâncă. Stă în jocul de cuvinte pe care doar limbile Bibliei îl pot exprima: kafar – „a acoperi”, „a ispăși”. O mască? Nu, mai mult decât atât. O haină. Haina neprihănirii Lui. Ca în Eden. „Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam și nevestei lui haine de piele și i-a îmbrăcat cu ele” (Gen. 3:21). Haine spălate în sângele Mielului junghiat de la întemeierea lumii. Singura care schimbă și pe dinăuntru.
Mă uit la articol și simt că trebuie să mai fac o rectificare. Nu e vremea măștilor, ci Ziua Ispășirii (yom hakkipurim). Azi, așa cum zice Duhul!
Lect. univ. dr. Laurențiu Gabriel Ionescu
Teologie pastorală
