Trăim într-o societate postmodernă şi seculară, în care standardele morale nu mai există. Societatea nu mai oferă călăuzire sau sprijin în formarea valorilor şi a principiilor morale. Religia stă prăfuită într-un colţ întunecos, pe ultimul raft. Mass-media influenţează cel mai mult viaţa copiilor. Le furnizează eroi, le spune ce să cumpere, îi învaţă cum să rezolve problemele legate de violenţă tot cu violenţă şi îi încurajează să fie observatori pasivi ai vieţii, în loc să participe la ea.
Fiecare tânăr este o fiinţă ce are un potenţial infinit. Neamul omenesc a fost creat după chipul lui Dumnezeu, a căzut din acea poziţie, iar Dumnezeu caută să readucă fiecare individ la starea originară prin Planul de Mântuire. Educaţia este unul dintre agenţii de care El se foloseşte în acest proces de restaurare. Ellen White arată clar că „răscumpărarea este obiectul educaţiei” (Educaţie, pag. 16) şi că „scopul cel mai înalt al educaţiei este de a-i ajuta pe oameni să-L cunoască pe Isus ca Domn şi Mântuitor al lor”. (Educaţie, pag. 29)
Cuvântul „educaţie” vine din limba latină: educo, educare – „a creşte”, „a forma”, „a instrui” şi educo, educere – „a scoate din”, călăuzind pe cineva. Este vorba de călăuzirea cuiva dintr-un domeniu inferior spre unul superior, din întuneric la lumină, de la eroare la adevăr. Educaţia poate fi privită ca un segment al învăţării sau ca o învăţare dirijată. Ea este un proces de o viaţă întreagă ce poate avea loc într-o multitudine de circumstanţe şi contexte şi nu se limitează la şcolarizare sau la programa tradiţională şi la metodologia unei anumite instituţii şcolare.
Importanţa educaţiei este plasată în centrul mesajelor Vechiului şi Noului Testament. Avraam a fost ales pentru că Dumnezeu a considerat că el va fi credincios în privinţa transmiterii adevărurilor casei lui după el (Geneza 18:19). Dumnezeu, prin Moise, i-a dat lui Israel un sistem educaţional care atingea fiecare aspect al vieţii, iar cuvintele de despărţire ale lui Isus au fost: „Învăţaţi-i…” (Matei 28:20). Educaţia îndeplineşte o funcţie importantă în orice societate, pentru că toţi tinerii trebuie să fie şlefuiţi înainte de a fi pregătiţi să-şi asume responsabilităţile de adulţi. Aşadar, viitorul oricărei societăţi este determinat de caracteristicile tinerilor ei.
De-a lungul veacurilor, educaţia avea ca scop pregătirea subiecţilor în vederea integrării lor în contextul social respectiv, luând în calcul doar coordonata orizontală. O educaţie care are în vedere doar partea academică (cognitivă) poate fi o educaţie bună, chiar aleasă, dar incompletă. Încurajarea unei gândiri critice, independente, formarea unui spirit de discernământ, maniere, politeţe sunt parte integrantă a unei educaţii bune, dar nu sunt de ajuns. Căci ce i-ar folosi unui om să devină un specialist şi chiar laureat al Premiului Nobel, dacă, după 50-70 de ani, şi-ar pierde sufletul? Ce valoare are ştiinţa dacă oamenii perpetuează conflictele? Ce valoare au competenţele tehnice şi industriale dacă le folosim pentru a ne distruge unii pe alţii? Ce semnificaţie are existenţa noastră dacă naşte violenţă şi întristare? Putem căpăta diplome, putem să fim eficienţi într-un domeniu oarecare, să le oferim oamenilor din jur răspunsuri şi afirmaţii strălucite, însă adevărata educaţie îşi atinge scopul abia atunci când creează oameni integri şi ne ajută să descoperim valori durabile. Planurile utopice ale unei cetăţi a viitorului nu vor provoca schimbarea radicală a inimilor, care este esenţială dacă vrem să fim premianţi în Şcoala lui Hristos. Acest lucru este posibil cu ajutorul unei educaţii adevărate, întemeiată pe Biblie.
Biserica Adventistă are rolul unic de a fi în lume, fără a fi din lume (Ioan 17:14-18). Educaţia adventistă urmăreşte să-i învețe pe oameni să aibă în ei „gândul lui Hristos” (Filipeni 2:5). El a fost cel mai mare educator pe care lumea L-a cunoscut vreodată şi noi putem învăţa mult studiind modul în care S-a comportat.
În planul lui Dumnezeu există un loc pentru fiecare fiinţă omenească. Fiecare trebuie să-şi dezvolte talentele la maximum. Dar cât de diferită este educaţia care se oferă astăzi! „Din anii cei mai fragezi ai copilului se face apel la emulaţie şi rivalitate; se nutreşte egoismul, rădăcina tuturor relelor” (Educaţie, pag. 226). În loc de a apela la mândrie şi ambiţie egoistă, la aţâţarea unui spirit de competiţie, educaţia adventistă face tot posibilul să trezească dragostea pentru bine, adevăr şi frumos, îndemnându-i pe elevi să-şi dezvolte darurile oferite de Dumnezeu, nu pentru a-i întrece pe alţii, ci pentru a împlini scopul Creatorului.
Ellen White afirmă: „Lumea nu are atât de mult nevoie de oameni cu un intelect puternic cât de oameni cu un caracter nobil” (Educaţie, pag. 225). Obiectivele educaţiei adventiste trec dincolo de acumularea de cunoştinţe intelectuale, dincolo de pregătirea pentru carieră şi de adaptarea cu succes la mediul social. Este adevărat că educaţia adventistă include toate aceste aspecte ale învăţării, dar, dincolo de ele, ea are un obiectiv cu bătaie mai lungă, acela de a restaura Chipul divin în fiinţele căzute în păcat. Metodologia utilizată de şcolile adventiste ia în consideraţie acest scop principal şi, ca urmare, materiile studiate, modelul de caracter creştin oferit de profesori şi implementarea unei atitudini pozitive faţă de credinţă, rugăciune şi Cuvântul lui Dumnezeu îi ajută pe elevi să-şi formeze un caracter nobil. Ei sunt educaţi să gândească singuri, nu să reacţioneze doar la stimulii din mediul înconjurător.
Educaţia adventistă urmăreşte pregătirea subiectului pentru viaţa aceasta, dar şi pentru viaţa viitoare. De aceea, în contextul şcolar, pe lângă aspectul instructiv, care se doreşte a fi de cea mai aleasă ţinută academică, în toate domeniile se pune un mare accent pe aspectul formativ, care implică dimensiunea morală şi spirituală. Un caracter integru, conştient de legătura indisolubilă dintre creat şi Creator constituie cheia trăirii unei vieţi după placul lui Dumnezeu. Copilăria este calea spre vârsta adultă. Un copil condus la Hristos nu poate să-L uite niciodată. Astăzi, în acest vârtej al nesiguranţei, nimic nu este mai important decât să-i conducem pe copii la Hristos.
Dacă eu cred că omul a fost creat de Dumnezeu cu un scop precis, atunci îmi voi trăi viaţa cu grijă după prospectul dat de Creatorul Însuşi, adoptând sistemul Lui de valori, pentru că nimeni nu știe mai bine decât Autorul principiile după care funcţionează la cotele maxime creatura şi creaţia Sa. Programa şcolară este obligatorie, dar alegerea vieţii veşnice este opţională. Însuşirea temeinică a disciplinelor şcolare este obligatorie, dar deschiderea zăvorului inimii spre Creatorul ei este opţională. „Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).
Cristiana Zamfir
Pedagogia Învățământului primar și preșcolar, anul III
