Ai stat vreodată la bârfe cu Diavolul? Însuşi gândul este respingător, expresie inadmisibilă. Însă ceea ce văd îmi spune că nu sunt puţini cei care au muşcat din „prăjitura” (conform cu Proverbe 18:8) infernală. Am fost invitat într-o dimineaţă la radio şi, ca atare, am lipsit de la cursul din acea zi. Când mă întorc, un coleg mă ia în primire: „Nu ai venit la curs. Eşti neserios. Ai stat în cameră să dormi.” Eu l-am întrebat: „Cine ţi-a spus asta?” Tăcere.
Mulţi dintre noi nu ştim de unde vin aceste gânduri. Numite suspiciune, bănuială, insinuare sau atac la motivaţie, ne întâlnim cu ele în fiecare zi. Nu ne ocolesc fie că suntem studenţi, profesori, laici sau pastori. Atunci când profesorul trece pe lângă mine fără să mă salute, imediat aud o voce: „Nu mă salută pentru că are ceva cu mine.” Atunci când studentul absentează, profesorul e tentat: „Nu vine la curs pentru că nu îi place cum predau.” Am ales să o numesc bârfa Diavolului, pentru că aceste gânduri suspicioase, acuzatoare, sunt de la el.1 Când s-a prezentat înaintea lui Dumnezeu, Satana a atacat motivele pentru care Iov îi era credincios: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?” (Iov 1:9). Acest atac a fost bine gândit. În faţa acestei acuzaţii cu două tăişuri, pentru moment Dumnezeu nu S-a putut apăra. Experienţa lui Iov trebuia să probeze contrariul.
Când auzi în mintea ta această voce senzuală eşti foarte tentat „să o guşti”, pentru că e seducătoare. Dacă dai curs acestor gânduri, circumstanţele le vor întări şi, curând, vei ajunge să dobândeşti o convingere diavolească. Sunt convins că ai auzit expresia: „Eh, ştiu eu de ce a făcut cutare lucru… Las’ că ştiu eu de ce a spus ce a spus… etc.” Ştim cu adevărat? Aceasta este întrebarea care va rupe vraja făcută asupra minţii. Dacă nu ştim circumstanţele reale, nu putem pretinde că ştim motivaţiile celor din jur. Nu cunoaştem inima. Există unul care concurează pe acest post cu Dumnezeu şi noi nu vrem să devenim asociaţii săi.
Din păcate, puţini ştiu de efectele dezastruoase ale acestei practici. Este cea mai sigură cale de a slăbi puterea spirituală,2 distruge caracterul şi ruinează sufletul,3 iar, în final, va transforma credinţa într-o epavă.4 Însă unul dintre efectele cele mai vizibile este cauzarea unei stări de nefericire a minţii, deznădejde, îndoială.5 Îi poți identifica pe cei care au bârfit cu Diavolul după starea lor nefericită, dar şi după modul cum încearcă să îşi cultive nefericirea, mai ales prin preajma ta. Deprimaţi şi îmbufnaţi, mereu au un cuvânt depreciator la adresa celorlalţi. „Acuzatorii fraţilor noştri” nu sunt puţini. Este lucrarea lor să prezinte într-un mod greşit motivele oricărei fapte bune şi nobile.
Dar să nu bei din apa lor murdară. Ea paralizează orice dorinţă de a mai face fapte bune, de a lua iniţiativă, tocmai de teama de a fi suspectat de motivele pe care cel în cauză le bănuieşte. E un cerc vicios. Ellen White mărturiseşte că suspiciunea demoralizează, producând în caracter tocmai acele rele pe care caută să le prevină.6
La bârfe cu Diavolul? Nu merită, nu-i aşa? Dacă ne interesează cu adevărat de ce au făcut sau au spus cei din jur un anumit lucru, nu avem decât să-i întrebăm. Pe cei care au bârfit deja, mustraţi-i cu înţelepciune. Ca tineri avem datoria de a păzi interesul şi reputaţia tuturor celor cu care suntem asociaţi, la fel cum am dori ca reputaţia noastră să fie apărată.7 Oferiţi încredere şi veţi fi uimiţi de rezultate. Mentorii să nu se mire de rezultatele supiciunii lor printre tineri. Este mai bine să-i conduceţi pe aceştia „să simtă că aveţi încredere în ei, şi vor fi puţini care nu vor căuta să demonstreze că sunt demni de încredere”.8
1 Ellen White, In Hevenly Places, pag. 174.
2 Idem, Counseles for the Curch, pag. 44.
3 Idem, The Faith I Live By, pag. 140.
4 Idem, Minte, caracter, personalitate, volumul 1, pag. 337, în orig.
5 Ibidem
6 Idem, Conflict and Courage, pag. 158.
7 Idem, Counsels on Health, pag. 297.
8 Idem, Conflict and Courage, pag. 158.
Gabriel Șamu
Teologie pastorală, anul IV
