Sunt în viaţă momente în care te opreşti privind înapoi la ceea ce a fost şi, în acelaşi timp, înainte, la ceea ce va urma. Privind înapoi s-ar putea să fii încercat de sentimente de mulţumire şi satisfacţie, în urma împlinirii datoriei şi a investiţiei de suflet care acum îşi arată roadele sau să recunoşti, cel puţin în sinea ta, că ai fi putut da mai mult din tine şi că minutele şi orele trecute nu au fost preţuite la adevărata lor valoare. Privind înainte, deşi au trecut ani nu foarte uşori de pregătire şi instruire, s-ar putea să te simţi total nepregătit pentru a despica viitorul şi a aplica tot bagajul de cunoştinţe pe care l-ai asimilat. Cine nu a trăit aceste sentimente atunci când a fost declarat absolvent? Hm… Absolventul – un om aflat pentru câteva momente între două lumi, una care se termină şi alta care începe…, lumea cărţilor şi lumea reală, aşa cum o simţim la fiecare pas.

Institutul Teologic Adventist a fost şi este un loc unde se cresc oameni, nu doar oameni, ci suflete de oameni, o ambasadă în care oricine poate afla mai multe despre Cer. Mai mult decât atât, eşti încurajat şi ajutat să intri în legătură directă, nemijlocită cu Cerul. Ce bine te simţi pe munte, atunci când norul slavei pine te acoperă cu umbra lui…, atât de bine, încât îţi vine să spui asemenea lui Petru: „Să facem… colibe” şi să rămânem aici pentru tot restul vieţii. Dar în vale suntem aşteptaţi; aşteptaţi de cei chinuiţi de duhuri rele, de cei flămânzi, de cei descurajaţi, de cei pierduţi…Vestea bună este aceea că El coboară împreună cu noi de pe munte. Iar dacă El coboară cu noi în vale, de ce şi de cine să ne mai fie frică? Oare nu Îi cunoaştem încă puterea, puterea dragostei?

În momentul absolvirii, când nu poţi să scrutezi viitorul, când nu ştii încotro te vor conduce paşii Lui, ţine minte un lucru, aşa cum am făcut şi eu: dacă paşii Lui mă vor conduce, îmi este suficient să-mi arate întotdeauna doar următorul pas. Vor fi momente când vei privi cu nostalgie la zilele studenţiei, ca la nişte poze îngălbenite de vreme într-un album de familie. Şi e normal să fie aşa. Aici, cel puţin pentru o perioadă de timp, am fost o familie; o familie cu bucuriile şi necazurile ei, cu biruinţele şi frustrările ei. Cu toate că drumurile noastre se despart, fiecare urmându-şi menirea, rămânem o familie care va avea, odată, o reuniune aşa cum n-a fost şi nici nu va mai fi. Până atunci însă, am înţeles că trebuie să trăiesc ASTĂZI, în fiecare zi, făcând tot ce găseşte mâna mea să facă, cu toată puterea mea, dezvoltând darurile şi capacităţile primite din partea lui Dumnezeu pentru a le administra. Nu există eşec în lucrarea lui Dumnezeu, atâta timp cât ea este făcută cu credincioşie. Dacă Dumnezeu este cu noi şi pentru noi, iar noi suntem cu El, cine şi ce ne va putea sta împotrivă? Domnul este cu noi, vitejilor! Să mergem înainte cu puterea pe care ne-a dat-o fiecăruia.

Pastor asistent Florin Orodan
Facultatea de Teologie pastorală,
promoţia 2008