Cu riscul de a repeta ceea ce sigur spune toată lumea care merge în misiune externă, vreau și eu să spun cât de mult mi-a plăcut să fiu parte din echipa misionară a Institutului Teologic Adventist care a mers în Nicaragua! Pentru mine a fost extraordinar!

A fost o ocazie în care am făcut multe lucruri pentru prima dată în viața mea: prima dată când am prezentat teme biblice într-o limbă străină, prima dată cu avionul, prima dată pe alt continent, prima dată la ocean, prima dată într-o bisericuță adventistă pe o insulă, prima dată când am văzut un vulcan activ, prima dată călare pe un cal, prima dată când am văzut pasărea-colibri de la mai puțin de o jumătate de metru, prima dată când am văzut un bananier înflorit, și prima dată când am văzut mai multe mango decât puteam mânca…

Nicaragua este o țară superbă, situată între Marea Caraibilor și Oceanul Pacific, având frumusețea sălbatică a unor peisaje muntoase și marine care ar putea ușor depăși atracțiile altor țări tropicale, dacă mediul său politico-economic nu ar fi la fel de sălbatic…

Însă, dincolo de toate, această țară frumoasă reprezintă o poartă micuță, deschisă larg pentru Cuvântul sfânt, și aceasta pentru că Nicaragua mai înseamnă ceva: oameni, oameni ușor de iubit, ale căror inimi sunt mai deschise pentru Dumnezeu decât mi-am imaginat.

Mersul meu în Nicaragua mi-a arătat și mie două urme de pași pe drumul vieții mele, m-a făcut să mă simt binecuvântată și…, da, fericită să fiu în serviciul unui Domn atât de uimitor, un Dumnezeu care răspunde și rugăciunilor celor mici și celor mari.

După cum mă așteptasem, prima seară a fost cea mai grea; parcă nu îmi găseam cuvintele, am fost luată prin surprindere (și asurzită) de felul în care cântau oamenii în biserică, și, pe deasupra, încă nu mă adaptasem la diferența de nouă ore a fusului orar de acolo! Dar, încet-încet, am fost cucerită de deschiderea lor, umilită de modestia și sărăcia lor și impresionată de prietenia lor cu Dumnezeu. Am început să-i înțeleg mai bine. Și am început sa-i iubesc și eu pe ei.

Viața în Nicaragua este grea, iar eu, deși veneam dintr-o țară care încă se luptă cu probleme economice, am fost copleșită de simplitatea lucie de acolo, începând de la felul în care arată majoritatea clădirilor, mașinilor sau a hainelor oamenilor. Am vizitat Şcoala primară adventistă din Granada, orașul în care am stat, și am rămas uluită de cifrele care reprezintă costul întreținerii lunare a unui elev, aproximativ 9 dolari americani. Chiar și așa, mulți sunt nevoiți să renunțe la școală pentru că părinții nu mai au, pur și simplu, cu ce să plătească această sumă și îi retrag de la școală, trimițându-i în sistemul public. Dascălii de la această școală fac aproape muncă voluntară, deoarece foarte rar li se plătește salariul la timp.

În timpul prezentărilor, am fost foarte bucuroasă și impresionată să văd mulți oameni, adulți și copii, venind seară de seară în timpul celor două săptămâni de prezentări biblice, unii chiar notându-și texte biblice și diferite idei. Și mie mi-au plăcut prezentările datorită abundenței de texte, mesajul meu de încheiere în fiecare seară fiind acela ca ei să citească Biblia ca să se convingă singuri. La sfârșit, șaisprezece adulți și copii au vrut să fie botezați. Sper și mă rog ca Duhul Sfânt să continue să-i învețe și să-i îngrijească prin biserica adventistă de acolo, astfel încât să fie salvați pentru eternitate.

Sunt foarte recunoscătoare că am văzut mâna lui Dumnezeu atât în viața celor din Nicaragua, cât și a noastră. Deși ne făcuseră m griji să ajungem acolo cu bine și să nu ne îmbolnăvim, nimic rău nu ni s-a întâmplat, echipamentele au funcționat bine, iar noi ne-am păstrat sănătatea și buna dispoziție pe tot parcursul campaniei misionare. Și am băut chiar și apă de la robinet!

Zilele au zburat și a venit și ultima seară. Subiectul era realitatea unui cer nou și a unui pământ nou, ceea ce a făcut despărțirea mai ușoară, pentru că ne-am dat seama că nu era sfârșitul cunoașterii noastre. Va mai fi un moment anume și un loc anume lângă una dintre porțile cerului, când ne vom revedea și ne vom continua prietenia.

Până atunci, Nicaragua rămâne o poartă micuță spre cer, deschisă larg pentru Dumnezeu și pentru cei care vor să vorbească despre El, cel mai extraordinar și uimitor Domn, pentru totdeauna!

de Iulia Drăghici
studentă, Asistenţă socială, anul III