Te-ai întrebat vreodată de ce exişti? Am observat că în societatea aceasta secularizată în care trăim întrebările existenţiale nu-şi mai au locul. Mintea persoanelor este atât de îmbibată cu materialismul promovat pe toate gardurile, încât nimeni nu se mai întreabă de ce există.

Citind o carte de istorie, am putut remarca faptul că în secolele trecute, chiar dacă lumea era în plină ascensiune, chiar dacă viaţa era grea pentru unii, chiar dacă societatea era ierarhizată la fel ca şi acum, doar că era la un nivel mai scăzut, lumea era preocupată de motivul existenţei ei. Astăzi, când mândria societăţii sunt oraşele care nu se mai termină şi industria care „împodobeşte” aceste „minuni” ale lumii, când lumea este în continuă alergare, dar nu ştie după ce aleargă, azi, când dorinţa cetăţenilor este să câştige la bingo şi să apară la televizor, întrebarea: „De ce exist?” nu îşi mai are rostul.

Motivul pentru care lumea este din ce în ce mai incultă este lipsa de responsabilitate şi lăcomia.

Dar ce anume îşi are rostul? Ce anume merită luat în considerare? Unii pretind că trebuie să devii sportiv ca să ai succes în viaţă, alţii spun că trebuie să devii actor sau cântăreţ, sau moderator de televiziune. Oricine ar pretinde aceasta, de fapt, leagă succesul de bani. Lumea noastră tinde să se îndobitocească. Programele şcolare sunt de aşa natură, încât după ce ai terminat 12 ani de şcoală îţi dai seama că ştii să scrii şi să citeşti. În Evul Mediu, lumea era incultă, pentru că prea puţini aveau acces la şcoală. Curios lucru este că persoanele care făceau acea şcoală de bază au ajuns nume sonore în istorie. Şi mai ciudat este că unii au fost adevărate genii. Mă întreb de ce azi termini 12 ani de şcoală şi eşti la fel de analfabet cum erai când ai intrat în şcoală?

Cei care cred în conspiraţii spun că îndobitocirea populaţiei globului se datorează societăţilor secrete care deţin mrejele lumii. Alţii pretind că este un fenomen care apare odată cu dezvoltarea tehnologiei. Eu aş spune că motivul pentru care lumea este din ce în ce mai incultă, este lipsa de responsabilitate şi lăcomia.

Dacă în trecut se asculta muzică orchestrală, dacă în trecut lumea mergea la spectacole îmbrăcată elegant, dacă în trecut lumea avea respect pentru frumos şi pentru maniere, astăzi totul este pe dos. Lumea ascultă ritmurile senzuale prestate de MTV, se îmbracă sau, mai bine zis, se dezbracă (cu cât eşti mai zdrenţăros sau mai goală, cu atât eşti mai „cool”) şi, nu în ultimul rând, astăzi respectul este o relicvă greu de găsit la cineva. În timp ce societatea Renaşterii promova tot mai mult educaţia şi cultura, societatea postmodernă promovează ignoranţa şi senzualitatea.

Poate că te întrebi ce legătură au toate astea cu întrebarea: „De ce exist?”. Este o legătură între noi, cei de azi, şi ei, cei de atunci. Atât lor, cât şi nouă ne lipseşte câte ceva. Ceva ce nu putem spune că predecesorii noştri nu au avut. Societatea clasică a avut parte de o cultură înfloritoare şi de bogăţie, dar urmaşii, societatea medievală, a dat uitării tot şi s-a cufundat într-un întuneric dens. Bineînţeles că a fost o renaştere şi mai puternică, dar postmodernismul se pare că uită şi, astfel, renaşterea devine zadarnică dacă ne întoarcem în Evul Mediu Postmodern.

Renaşterea umanităţii a fost posibilă datorită faptului că lumea a început să se întrebe: „De ce exist?”. Lumea ajunsă la saturaţie era goală în interiorul ei şi căuta disperată un răspuns satisfăcător la această întrebare, şi nu mai putea accepta ce îi spuneau alţii să facă. Dacă azi societatea îţi oferă nişte standarde care nu satisfac aşteptările tale, dacă azi ţi se spune să te dezbraci când tu trebuie să fii îmbrăcat, dacă azi ţi se spune că rostul tău în viaţă sunt banii, faima şi puterea, pune-ţi întrebarea: „Eu de ce exist pe lumea asta?”.

de Emanuel Arcaş
student, Teologie pastorală, anul III