De multe ori, experimentez acea singurătate trăită de omul care are multe întrebări fără răspuns. Acea singurătate pe care o simţi în lipsa celui drag. O singurătate plină de mâhnire. Motivul e simplu: Îl pierd pe Dumnezeu!

Se poate pierde un dumnezeu? Cu siguranţă! La fel de uşor cum îţi pierzi cheile, celularul sau banii.

Tindem să-L limităm la dimensiunile unui celular, poate şi mai mic. Vrem să-L ştim mereu la piept, mereu în buzunar, mereu în casă, şi când Îl pierdem ne simţim singuri.

Suntem un fel de chiori care-i învaţă pe orbi despre ce frumos e să vezi, ce e roşu şi ce e verde, cum arată un elefant sau cum arată o muscă.

Ne-am obişnuit cu monstruosul de zi cu zi: o femeie săracă, ştirbă şi urât mirositoare, un copil ce ar putea inventa leacul împotriva cancerului, dacă nu ar fi nevoit să cerşească, familii distruse, emisiuni mai proaste cu fiecare an ce trece, preamărirea siliconului la fiecare gheretă, emisiuni indecente la ore „decente”…

Văd în fiecare zi copii care ştiu mai multe înjurături decât „oamenii mari”. Văd lenevia, corupţia, fariseismul, lipsa de interes şi, bineînţeles, „fuga de la locul accidentului”.

Mai văd, de asemenea, omul din mine. Cel care nu poate, nu are cum şi nu vrea, dar doreşte, pofteşte şi cere.

Unde sunt decenţa, rafinamentul şi puritatea?… Exagerez, nu-i aşa?

Societatea noastră se bazează pe impulsuri, instincte, gâdilări ale simţurilor…

Când Îl limitezi pe Dumnezeu rişti să-L pierzi uşor. E mult mai simplu să rătăceşti sau să uiţi un dumnezeu rupt din basme.

Un parlamentar mediatizat, cu „încredere în Dumnezeu”, dar cu aspiraţii politice şi cont în euro, afirma la TV că în vremurile în care trăim „ne bate Dumnezeu din cauza răutăţii omului”.

Mie îmi place să mi-L imaginez ca un Dumnezeu iubitor; cu un obraz ca al tatălui meu şi ochi ca ai mamei. Un Dumnezeu atotputernic, căruia Îi pare rău că omul se bate de unul singur în cap, dar abia aşteaptă ziua în care le va arăta Parcul… Parcul unde e roşu, verde, unde sunt elefanţi şi… lei (nu muşte).

Caut Dumnezeu… şi L-am găsit!

de Andrei Idiceanu
student, Limba şi literatura română,
Limba şi literatura engleză, anul I