Nu cu mult timp în urmă, într-un sat uitat de lume, locuia un băiat care nu a văzut niciodată cum arăta un circ. Îţi poţi imagina bucuria lui când, într-o zi, pe uşa şcolii sale a apărut un afiş care anunţa că peste o săptămână circul va ajunge în oraşul său? A...
Zilele trecute, am intrat într-un supermarket și printre lucrurile care erau oferite spre vânzare am zărit o mască. O mască de Moș Crăciun. Zâmbitoare, cu barbă și mustăți, cu obrajii roșii, o mască reușită de Moș. Sinistrul tabloului era dat de mulțimea de măști atârnate pentru a fi cumpărate. Toate la fel, toate cu zâmbetul...
Dezvoltarea cea mai spectaculoasă este în copilărie şi se face tocmai pentru că pui multe întrebări şi primeşti tot atâtea răspunsuri! Acest lucru ţine de genom sau de educație? Odată cu descoperirea genomului uman, marea majoritate a oamenilor de ştiinţă ajunseseră la concluzia că tot ceea ce suntem este influențat de genetică. Astăzi se avansează...
Ai stat vreodată la bârfe cu Diavolul? Însuşi gândul este respingător, expresie inadmisibilă. Însă ceea ce văd îmi spune că nu sunt puţini cei care au muşcat din „prăjitura” (conform cu Proverbe 18:8) infernală. Am fost invitat într-o dimineaţă la radio şi, ca atare, am lipsit de la cursul din acea zi. Când mă întorc,...
Trăim într-o societate postmodernă şi seculară, în care standardele morale nu mai există. Societatea nu mai oferă călăuzire sau sprijin în formarea valorilor şi a principiilor morale. Religia stă prăfuită într-un colţ întunecos, pe ultimul raft. Mass-media influenţează cel mai mult viaţa copiilor. Le furnizează eroi, le spune ce să cumpere, îi învaţă cum să...
O zi, un moment, nişte prieteni, o greşeală, o declaraţie, un zid, o celulă, o familie care plânge, un verdict, o condamnare… acestea sunt doar câteva cuvinte pe care un tânăr de numai 27 de ani le rostește ori de câte ori este întrebat despre povestea cruntă care l-a smuls din libertate şi la condus...
Într-o lume în care cuvântul „criză” este la ordinea zilei, adeseori ne întrebăm îngrijoraţi: „Ce ne aduce viitorul?” Pentru voi, dragi absolvenţi, această întrebare capătă noi şi noi valenţe: „Unde voi putea găsi de lucru?”, „Mai merită să continui studiile, dacă locurile de muncă în biserică sunt aproape inexistente?”, „Oare chemarea pe care am avut-o...
Sunt două cuvinte care definesc experienţa lui Avraam: Yhwh yir’eh, tradus în versiunea Cornilescu cu „Domnul va purta de grijă”, literal însemnând „Domnul va vedea”, aşa cum apar în Geneza, capitolul 22. Yir’eh provine de la verbul ra’ah, care înseamnă „a vedea”. În limba română, câmpul semantic al verbului „a vedea” trece dincolo de ceea...
Lucrul cel mai semnificativ care se va fi întâmplat pentru voi anul acesta este Campionatul Mondial de Fotbal. Sunt convins că tot atât de mult cât bogoslovia1 nu este un sport care se joacă cu piciorul, iar România nu este Africa de Sud, nici afirmaţia de mai sus nu este din adevăr. Probabil că numai...
Sunt în viaţă momente în care te opreşti privind înapoi la ceea ce a fost şi, în acelaşi timp, înainte, la ceea ce va urma. Privind înapoi s-ar putea să fii încercat de sentimente de mulţumire şi satisfacţie, în urma împlinirii datoriei şi a investiţiei de suflet care acum îşi arată roadele sau să recunoşti,...
© Revista Trepte 2010. Toate drepturile rezervate. | Powered by Iostar DeSign
Ultimele comentarii